Asigurari de avarii accidentale

Asigurarile de avarii accidentale se refera la asigurarile masinilor de tipul masinilor-unelte, utilajelor, instalatiilor, liniilor automate sau semiautomate de fabricatie, alternatoarelor sau generatoarelor, boilerelor, compresoarelor, motoarelor (electrice, cu abur, diesel, hidraulice), ventilatoarelor si exhaustoarelor, pompelor (cu exceptia celor submersibile), intrerupatoarelor, transformatoarelor, turbinelor (cu apa, abur sau gaz) si altor echipamente de acest fel, care sunt utilizate in mediul industrial. Aceasta asigurare este specificata mediului industrial si face parte din categoria asigurarilor tehnice. Numele original al asigurarii este Machinery Breakdown Insurance, iar abrevierile folosite sunt MB sau, mai rar, MBK.

Obiectul asigurarii


Obiectul asigurarii il constituie masinile, asa cum au fost acestea definite mai sus.
Conditia ca acestea sa fie cuprinse in asigurare este sa nu fie in mod expres excluse si sa indeplineasca cumulativ anumite conditii, si anume:

  • sunt omologate si au trecut cu succes procedura de punere in functiune;
  • sunt in stare buna de functionare si operationale, aflandu-se intr-una dintre situatiile:
    • in uz ori in repaus, pregatite si apte de lucru;
    • in timpul curatarii, inspectiei sau intretinerii (inclusiv in cursul demontarii masinilor, necesare acestor scopuri) ;
    • in timpul reviziei;
    • in timpul mutarii in alta pozitie la aceeasi adresa;
    • in timpul reasamblarii ulterioare.

Interesul asigurat


Conform legii, asiguratul trebuie sa aiba un interes cu privire la bunurile asigurate.
De regula, interesul asiguratului este al proprietarului bunurilor asigurate, caz in care asigurarea se incheie pentru masinile proprietate a asiguratului.
In particular, interesul asiguratului ar mai putea fi al persoanei care, desi nu este proprietar al masinilor, le detine in baza unui contract si le exploateaza ; in acest caz, solicitantul va avea calitatea de contractant si nu va putea beneficia de drepturilor din despagubire aferente masinilor asigurate, acest drept revenind proprietarului.

Suma asigurata


Suma asigurata reprezinta maximul raspunderii asiguratorului.
Suma asigurata trebuie sa reprezinte in principiu valoarea de inlocuire a bunurilor.
Doar in mod exceptional, si ca o exceptie de la modul normal de incheiere a unei asigurari de avarii accidentale, suma asigurata ar putea reprezenta:

  • valoarea reala a bunurilor;
  • valoarea contabila a bunurilor;
  • valoarea agreata a bunurilor.

Riscurile asigurate


Polita de avarii accidentale este de tip “toate riscurile”.
Riscurile acoperite sunt avariile electrice si mecanice ale masinilor, produse in mod imprevizibil, accidental si brusc, din cauze interne sau externe si neexcluse prin polita, precum si daunele produse masinilor de alte masini, fie ca acestea sunt asigurate sau nu.
Riscuri suplimentare:

  • Fenomene atmosferice;
  • Benzi transportatoare si lanturi;
  • Cabluri neelectrice;
  • Tuburi electronice si lampi de iluminat
  • Masini portabile;
  • Agenti frigorifici;
  • Lubrifianti si agenti de racire;
  • Lichide hidraulice;
  • Cabluri si bobinaje electrice;
  • Lucru sezonier;
  • Lucru alternativ;
  • Bunuri inconjuratoare;
  • Boilere si recipiente sub presiune;
  • Explozia sau deformarea boilerelor sau recipientelor sub presiune;
  • Centrale termice;
  • Costuri de demolare, demontare si remontare;
  • Costuri si/sau cheltuieli necesare inlaturarii urmarilor avariilor accidentale.

Perioada de asigurare (inceputul si sfarsitul asigurarii)


In principiu, perioada de asigurare standard este de 12 luni, fiind precizata in specificatia politei. Partile pot stabili de comun acord perioade de asigurare diferite decat cea standard.